Ana səhifə

Generalitati


Yüklə 81.68 Kb.
tarix06.05.2016
ölçüsü81.68 Kb.
Definitie

Accidentele vasculare acute ale creierului reprezintă, prin frecvenţa lor, capitolul cel mai important din patologia nervoasă. Orice tulburare circulatoare intensă şi bruscă produce leziuni cerebrale grave. Aceste leziuni sunt, în linii mari, de trei feluri: ramolismentul, hemoragia şi edemul cerebral.

Se numeste hemiplegie sindromul caracterrizat prin pierderea motilitatii voluntare a unei jumatati a corpului

Prin paraplegie se intelege paralizia celor doua member inferioare.Acest sindrom poate fi determinat de leziuni ale neuronului motor central sau de leziuni ale neuronului motor periferic..


Generalitati

Boala apare cu predominanţă la bătrâni, după vârsta de 60 de ani, cu arterioscle- roză.

Debutul este acut. În tromboză, accidentul acut este adesea prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar săptămân accidentul masiv. Aceste simptome premonitorii sunt sub formă de pareze discrete, parastezii care retrocedează total sau parţial. Ele sunt expresia trombozării progresive a unei artere.

Apoi brusc, bolnavul are o senzaţie de ameţeală, uneori cefalee şi greaţă; dacă este interesat un vas mare, simptomele sunt mai intense şi brutale, iar bolnavul îşi pierde conştiinţa.

Pierderea cunoştinţei, care nu este obligatorie, dureză, de obicei, puţin în ramolismentele ischemice pure şi mici. În cele masive şi mai ales în hemoragiile cerebrale se instaleză, însă, o comă profundă.

Hemiplegia cerebrală vasculară are debut brusc şi evoluţie lentă şi parţial regre- sivă. Această evoluţie prezintă 2 faze: o fază iniţială care durează ore sau zile şi o fază ulterioară de stare care durează mai mult: luni sai ani sau, chiar toată viaţa. Termenul de hemiplegie este un cuvânt compus (hemi-jumătate, plegie-paralizie).

Perioada iniţială este caracterizată prin paralizia jumătăţii corpului de parte opusă leziunii cerebrale, cu următoarele simptome: paralizia este flască, cu reflexele osteotendinoase şi cutante abdominale diminuate sau chiar abolite, iar semnul Babinski prezent. Capul şi privire sunt adesea îndreptate spre partea opusă hemiplegiei.

În decurs de 1-3 săptămâni, hipotonia membrelor hemiplegice este treptat înlo-cuită printr-o hipertonie musculară, cu hiper-reflexie osteotendinoasă, iar semnul Babin-ski păstrat. Concomitent, deviaţia conjugată a capului şi privirii spre partea opusă se reduce treptat şi, apoi, dispare.

Perioada a II-a este anunţată de instalarea hipertoniei şi a hiperreflexei. Este pe-rioada de hemiplegie în contractură, opusă perioadei iniţiale de hemiplegie flască. Contractura are particularitatea că este mai intensă la începutul mişcării pasive imprimate segmentului respectiv şi cedează, apoi, în cursul desfăşurării acestei mişcări.

Motilitatea voluntară reapare încet şi incomplet. Recuperarea mişcorilor se face, mai ales, în segmentele proximale (în articulaţia umărului şi a şoldului), iar mişcările sunt limitate. Bolnavul reuşeşte să meargă după un interval variabil de la un caz la altul, dar mersul este dificil şi are un aspect particular; membrul inferior este mişcat ca un stâlp rigid după articulaţia şoldului şi la fiecare pas descrie un arc de cerc în afară. (“mers cosind”).

Faţa poate fi sau nu prinsă, după sediul leziunii cerebrale. Paralizia facială este de tip central, adică prinde muşchiul feţei, dar respectă muşchii frunţii şi obicularul pleoapelor. Nu este, de obicei, o paralizie intensă. Asimetria facială se accentuează când bolnavul vorbeşte sau contractă voluntar muşchii feţei, dar se atenuează dacă bolnavul râde sau plânge.

Boala apare cu predominanţă la bătrâni, după vârsta de 60 de ani, cu arterioscleroză.

Debutul este acut. În tromboză, accidentul acut este adesea prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar săptămân accidentul masiv. Aceste simptome premonitorii sunt sub formă de pareze discrete, parastezii care retrocedează total sau parţial. Ele sunt expresia trombozării progresive a unei artere.

Encefalopatia hipertensiva are ca debut clinic cefalee intensă, în cască sau în cerc, rezistenţă la antinevralgice. Cefaleea este însoţită de greaţă şi vărsături care uşurează, parţial pe bolnav (prin deshidratare). Apare, uneori, rigiditatea cefei, convulsii localizate sau genera-lizate, sau semnul Babinski discret şi intermitent. Faţa bolnavului poate lua aspect împăstat, buhăit, printr-un edem discret şi difuz al frunţii, pleoapelor şi feţei. Venele temporale şi nazale sunt proeminente. Bolnavul are o stare de obnubilare psihică, de torpoare intelectuala.

Tipurile anatomo-clinice cele mai insemnate sunt:

- hemiplegiile pedunculare

a) sindromul lui Webwr – hemiplegie de partea opusa leziunii, asociata cu paralizia nervului oculomotor comun de partea leziunii.

b) sindromul lui Benedicht de partea opusa leziunii o hemipareza asociata cu tulburari cerebeloase si miscari involuntare.

- hemiplegii protuberantiale

a) sindromul lui milard-hemiplegie de partea opusa leziunii asociata cu paralizie homolaterala a perechii a VII-a si a VI-a de nervi cranieni.

b) sindroamele de tipul Foville-sunt paralizii ale miscarilor de lateralitate a globilor oculari.

- hemiplegiile bulbare-sunt sindroame alterne constand intr-o hemiplegie incrucisata asociata cu o paralizie a unui nerv bulbar de partea leziunii.

- hemiplegia spinala-intereseaza o jumatate a maduvei situate deasupra unflaturii cervicale.Din punct de vedere motor se constata o paralizie a membrelor de partea leziunii, cu integritatea fetei.

Paraplegia prin leziunea neuronului motor central este fie flasca, fie spastica

Paraplegia flasca este aproape totdeauna de cauza spinala , paraplegiile prin leziunea trunchiului cerebral sau a emisferelor cerebrale fiind in mod obisnuit spastice.

Paraplegia spastica este fie in extensie fie in flexie.
Etiopatogenie cauze si mecanisme , anatomie patologica


  1. Leziuni vasculare

  1. obstructia arterelor cerebrale in cursul aterosclerozei cerebrale si ale arteritelor.

  2. embolii cerebrale in cursul stenozei mitrale, al endocarditelor, al fibrilatiilor arteriale.

  3. hemoragia cerebrala.

  4. tromboflebitele venelor corticale.

  1. Leziuni traumatice se datoresc fie unei ranir directe a substantei cerebrale, fie unei compresiuni printr-un hematom.

  2. Hemiplegii de origine infectioasa. Dintre infectiile cronice citam: tuberculoza si sifilisul. Dintre infectiile acute care pot determina o hemiplegie amintim:abcesul cerebral, meningitele acute, encefalitele virotice.

  3. Hemiplegia din cursul tumorilor cerebrale.Se insoteste adese ori de crize de epilepsie jacksoniana si da semne de hipertensiune craniana.

  4. In scleroza in placi.Hemiplegia , fara sa fie frecventa nu este totusi exceptionala.

  5. In encefalopatiile infantile.

  6. Hemiplegia isterica. Se diagnosticheaza prin absenta modificarilor de reflexe, prin absenta paraliziei faciale, prin absenta sinkineziilor faciale si a modificarilor de tonus.

Paraplegii cu instalare acuta.



    1. cauze traumatice, raniri directe ale maduvei, fracturi ale rahisului cu contuzie sau comprimare a medularei.

    2. Cauze infectioase:mielite acute, virotice primitive, mielite postvaccinale, abcese epidurale.

    3. Cauze vasculare: hematomielite, ramolismente medulare.

    4. Leziuni toxice: mielite salvorsonice.

    5. Leziuni compresive

Paraplegia cu instalare lenta.

  1. tumorile intrarahidiene si vertebrale, morbul lui Pott, unele cifoze si scolioze

  2. mielitele sifilitice cu evolutie lenta.

  3. Leziunile degenerative ale maduvei

  4. Scleroza in placi

  5. Siringomegali


Criterii de sustinere a diagnosticului

  1. Examen clinic

Se cunosc o serie de semne care pot sa dea indicii asupra exisistentei unui deficit motor, deci care pot sa diagnosticheze hemiplegia chiar in perioada de coma

Membrele de partea hemiplegica atunci cand sunt ridicate pasiv cad cu o mare inertie pe pat fata de membrele sanatoase.Fata este asimetrica, mai etalata pe partea hemiplegica, pupilele pot fi inegale, in cazul unei hemiplegii prin hemoragie cerebrala sau in cazul unei angajari pupila de partea leziunioi fiind midriatica.Reflexul comun este prezentat de partea neparalizata si poate fi diminuat sau abolit de partea hemiplegica. Alteori bolnavul asista la instalarea hemiplegiei sale fara sa-si piarda nici un moment cunostinta.

In paraplegie deficitul motor se instaleaza in mod progresiv in cursul lunilor sau anilor.Mersul devine din ce in ce mai greu.Uneori in faza initiala se constata fenomene de elondicatie intermitenta.In timpul mersului flexia gambei pe coapsa se face cu amplitudine redusa, in contracturi accentuate aceasta lipsest.

In paraplegia spastica se constata de la inceput toate simptomele caracteristice leziunii piramidale:reflexele sunt exagerate, exista semnul lui Babinski. Aceswta a sustinut ca paraplegia in flexie se datoreaza predominantei reflexelor de flexie asupra reflexelor extensoare.

Paraplegia in extensie se caracterizeaza printr- o contractura a muschilor extensori a tuturor segmentelor si o exagerare a reflexelor osteotendinoase

b) Investigaţii paraclinice – examene radiologice şi probe de laborator

Cercetările de laborator ajută la elucidarea diagnosticului eti-ologic şi la instituirea tratamentului.

1.Examenul urinii (albumină, elemente biliare, glucoză, ace-tonă, sediment). În hemoragia meningiană se poate observa o al-buminurie care dispare în 24-48 de ore. Creşterea acizilor aminaţi pledează pentru o insuficienţă hepatică. Glicozuria în cantitate mică poate fi întâlnită în comele prin leziuni cerebrale. Glicozuria foarte ridicată şi însoţită de acetonurie pledează pentru o comă diabetică.

2.Chimismul sângelui. Creşterea importantă a ureei arată o comă uremică. O creştere moderată a ureei se poate întâlni şi în alte come. Probele de insuficienţă hepatică pot pune în evidenţă o comă hepatică. Dozarea glucozei în sânge poate indica o comă diabetică sau o comă hipoglicemică. Scăderea clorurilor ne orien-tează spre o comă addisoniană.

3.Examenul lamelor de sânge poate arăta o comă leucemică, o comă infecţioasă sau prezenţa hematozoarului (comă malarică).

4.Căutarea toxicelor în sânge şi urină (barbiturice, alcool, plumb) ne indică o comă toxică.

5.Puncţia lombară este contraindicată în comele prin hipertensiune craniană.

6.Electrocardiograma pune în evidenţă un bloc, un infract miocardic, o fibrilaţie arterială.

7.Electroencefalograma poate descoperi leziuni focale (hematom, tumoare cerebrală).

Evoluţia şi prognosticul AVC

Un AVC poate evolua în 3 moduri:

1)progresic, cu agravarea simptomelor şi cu sfârşit letal 2)regresiv, cu ameliorarea simptomelor neurologice, a simptomelor cardiovasculare şi revenirea treptată a conştiinţei 3)remitent, cu agravări şi ameliorări periodice în legătură cu cauza cu care a provocat coma şi cu complicaţiile care se pot ivi Durata comelor variază de la câteva ore până la 3-6 ore şi chiar mai mult. În general, coma epileptică durează mai puţin de o oră, rareori câteva ore. Coma traumatică poate dura de la 7 la 16 ore. De multe ori, o comă la început mai puţin adâncă, cu păstra-rea deglutiţiei, a reflexelor de apărare la excitanţi nocivi puternici şi cu mişcări spontane (coma vigil) poate trece, treptat, într-o comă profundă, cu pierderea reflexului de deglutiţie, a reflexului de tuse şi a reflexelor de apărare împotriva excitanţilor nociceptivi, oricât de puternici ar fi (coma carus).

Prognosticul comei depinde de profunzimea ei, de cauza care a provocat-o şi de intervalul care a trecut de la instalarea stării comatoase până în momentul când bolnavul poate avea un ajutor medical corect şi energic. În coma diabetică, tratamentul insulinic precoce bine condus poate salva viaţa bolnavului. Dacă în 24 de ore încă nu s-a administrat insulină, prognosticul se agravează. În traumatismul cranio-cerebral, pierderea conştiinţei mai mult de 6 ore indică leziuni grave.

Apariţia unor anumite simptome arată agravarea comei. Prin-tre aceste simptome sunt: spasme tonice spontane şi spasme la manevrele de provocare a reflexelor de apărare, proiectarea puternică a buzelor şi menţinerea lor tonică în această poziţie, când se încearcă introducerea de lichide în gura bolnavului (reflexul de trompă); strângerea puternică a maxilarelor, când se introduce o lingură în gură (reflexul de bulldog); pierderea reflexelor de deglutiţie şi de tuse. Aritmia pe fond cardiatic este un simptom grav în coma infecţioasă; pericardita, convulsiile întunecă prognosticul în coma uremică. (Convulsiile la începutul unei come nu sunt un simptom grav) Un simptom de alarmă este dilatarea pupilelor care au fost la început în mioză, simptom care arată hipotonie a muşchiului constructor al pupilei. (Dilatarea pupilei în prima fază a comei prin intoxicaţie cu atropină nu influenţează

prognosticul datorită paraliziei parasimpatice) Un alt simptom grav este deshidratarea organismului. Edemul pulmonar, sughiţul, respi-raţia Cheyne-Stokes, cianoza progresivă, răcirea extremităţilor, sudorile reci, anunţă sfârşitul letal. Bolnavul ia aspectul obişnuit al fazei preagonice, prezintă ochi adânciţi în orbite, obrajii şi tâm-plele excavate, nasul subţiat, o culoare uşor cărămizie a feţei.

La examenul fundului de ochi se constată semnele unei retinoparii hipertensive în plină evoluţie, cu edem papilar, exsuda-te şi hemoragii retiniene. Des apar obnubilări trecătoare ale vede-rii, durând câteva secunde sau minute.

Uneori merge spre comă şi exitus prin hemoragie cerebrală, alteori tratamentul o reduce, dar prognosticul îndepărtat este serios dacă hipertensiunea arterială persistă. Hemoragia cerebrală este o complicaţie iminentă care întunecă prognosticul.

Tratament:

Profilactic

Tratamentul insuficienţei circulatoare acute a creierului. Tratamentul profilactic comportă măsurile obişnuite igienodietetice şi medicamentoase ale bolii hipertensive, sau ale afecţiunii vasculare iniţiale.

Igieno-dietetic

Tratamentul ictusului apoplectic, indiferent de intensitatea lui, impune măsuri urgente.

În primul rând nu se deplasează bolnavul în primele zile, deci transportul la spital este contraindicat în faza iniţială. Îngrijirea la domiciliu trebuie însă să fie atentă şi permanentă. Bolnavul trebuie menţinut foarte curat, schimbându-se lenjeria odată ce s-a murdă-rit cu urină sau fecale. Dacă are glob vezical va fi sondat regulat. Gura, tegumentele se curăţă cu tampoane umede.

Tratament medicamentos

In hemiplegie si paraplegie interventia medicamentoasa implica folosirea de doze mari de vitamina B1, B6, B12, de sticnina in doze progresive pana la 19 -20 mg. pe zi in mai multe prize si regeneratoare nervoase.In cazul aparitie de redoare articulara si de contracturi musculare se pre3scriu decontracturante cum ar fi: clorzoxazona, midocalmul, diazepamul.Cauzele si sindromul fiziopatic se combat prin analgezice, neuroleptice , vazodilatatoare, simptomatice si la nevoie prin infiltrari anestezice pe sistemul simpatic.Sedativele si ascioleticele diminueaza simptomatologia subiectiva si trairile penibile generate de gandul infirmitatii ireversibile, diminuare care permite mobilizarea fortelor energetice ale organismului.



Principiile şi obiectivele tratamentului BFT

Definiţie: fizioterapia este o ramură a medicinei care foloseşte în scop terapeutic agenţii fizici şi naturali sau artificiali. Hidroterapia – aplicarea, în scop profilactic şi curativ a unui nr. de proceduri care au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare (solidă, lichidă, gazoasă) BFT- cuprinde toate fazele de dezvoltare ale acesteia: faza lentă (predispoziţională) sau preclinică, faza aparentă cu modificări funcţionale, faza postboală, care se referă la terapiea sechelelor sau la dezvoltarea unor funcţii noi de compensare. BFT este o terapie patogenică şi uneori simptomatică. Boala, după cum se ştie, are un caracter general, deci şi tratamentul va fi general şi nu local. BFT se adresează bolii şi în faza de predispoziţie, în sensul că poate influenţa terenul. Este, deci, pe lângă terapie cu caracter curativ şi o terapie cu caracter profilactic.

Tratament prin hidro-termoterapie

Băi galvanice patrucelulare: 15 mA, 15-20 minute, polul pozitiv la membrele superioare si polul negativ la membrele inferioare. zilnic o şedinţă, total 20 şedinţe pe serie. Galvanizări decontracturante, se fac aplicand electrodul negativ latero-cervical si electrodul pozitiv palmar sau plantar, de partea opusă a hemiplegiei, 10-15 mA, 10-15 minute, zilnic o şedinţă, 10-12 şedinţe pe serie

Înpachetări cu parafină 50-60 grade pe articulaţiile dureroase, 20-30 minute, zilnic o şedinţă, 10-15 şedinţe pe serie.

Penaje uscate în caz de hipertensiune persistentă. Băile generale cu plante călduţe (37 0C), de durată 10-15 minute – au un efect trofic şi previn contractările.

Băile kinetoterapeutice la 37 0C, timp de 20 minute, împachetările cu nămol la 40-41 grade, 15-20 minute au acţiune decontractuantă.

Tratament prin electroterapie

Ionizări transversale cu sulfură de Mg 2-10% sau clorură de Mg, 4% polul pozitiv bifurcat, iar polul negativ pe occiput, intensitatea 2-3 mA, durata 10-20 minute, zilnic o şedinţă, 15 şedinţe pe serie. Ionizări cu Ca clorat, 1-10% polul pozitiv activ, bicuricular, negativ, occipital, 1-2 mA, durata 10-20 minute, zilnic o şedinţă, 10 - 12 şedinţe pe serie. Curenţi cu impulsuri, frecvenţa 60, creşterea ICR impulsuri 8, 2-3 mA, durată 30 minute, zilnic o şedinţă, total 10-12 şedinţe pe serie.

Decontracturări pentru segmente distale, electrodul negativ pe muşchii antagonişti celor contractaţi, 10-12 mA, 10-15 minute, zilnic o şedinţă, 10-12 şedinţe pe serie. Interferenţiali. Se începe cu braţul, cu ajutorul a 4 plăci (electrozi). Frecvenţă rapidă, 20 minute, intensitate uşoară, apoi 5 minute frecvenţă lentă, după care se tratează gamba respectivă. Unde scurte pe articulaţiile dureroase, zilnic 20 minute o şedinţă, doze calde III şi IV. Tratamentul trebuie făcut cu perseverenţă pentru a combate contractarea în flexie. Galvanizările descendente ale coloanei cu electrod pozitiv la ceafă şi negativ la sacru sau anterior: electrod negativ pe abdomen, electrodul pozitiv pe stomac (în cazul paraplegiilor).

Tratament prin masaj:

Efectele fiziologice ala masajului

Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple. Se atribuie masaj acţiunii locale cum sunt: -acţiune sedativ asupra nevralgiilor, mialgiilor, artralgiilor -acţiune hiperemiantă locală de îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentelor -înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie De asemenea masajul are o serie de acţiuni generale asupra organismului ca: - stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator. - creşterea metabolismului bazal. - efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboselii etc. Toate aceste acţiuni se explică prin acţiunea exercitată de masaj asupra pielii, un organ bogat vascularizat şi mai ales inervat. În piele există numeroase terminaţii nervoase (exteroceptori), punct de plecare a unei serii de reflexe.

La acestea trebuiesc adăugate şi efectele excitante exercitate de masaj asupra terminaţiunilor nervoase din muşchi, ligamente şi tendoane (proprioceptori). Cel mai important mecanism de acţionat este mecanismul reflex. Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument şi proprioceptorii musculari, la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi, ce pornesc spre centru. Aceste reflexe explică multe din efectele locale şi generale ale masajului. Trebuie adăugat că organismele interne în suferinţă trimit senzaţii dureroase la nivelul peretelui toracic sau abdominal, fiecărui organ corespunzăndu-i o anumită zonă cutanată. Topografia acestor zone aşa-zise “metamerice” a fost stabilită de Head. Cunoaşterea acestor zone este necesară pentru influenţarea indirectă a organelor interioare în suferinţă în acelşi timp, se produc efecte neurovegetative pe căile rahidiene, precum şi efecte asupra circulaţiei generale prin activitatea celei periferice, care deţine o cantitate considerabilă din volumul total circulant (aproape un sfert). Un alt mecanism de acţionat al masajului îl constituie formarea în cadrul metabolismului pielii a unor produşi specifici ce trec în circulaţia generală. Indicaţii terapeutice ale masajului pot fi prescrise numai de medici.

Descrierea anatomică a regiunii

Membrele inferioare

Muşchi: Muşchii coapsei –regiunea anterioară: muşchiul croitor, muş-

chiul cvadriceps femural (dreptul femural, vastul lateral, vastul medial, vastul intermediar). -regiunea medială: muşchiul pectineu, adductor lung, muşchiul gracilis, adductor scurt, adductor mare -regiunea posterioară: muşchiul biceps femural, semitendinos şi semimembranos Muşchii gambei -grupul anterior: tibial anterior, extensor lung al halucelui şi muşchiul extensor lung al degetului -grupul lateral: peronier lung şi scurt -grupul posterior: gastrocnemian, solear, plantar, popliteu, plexul lung al degetelor, tibial posterior şi flexor lung al halucelui



Muşchii piciorului –extensor scurt al degetelor, extensor scurt al halucelui, abductor al halucelui, abductor al degetelor, flexor scurt al halucelui, abductor al degetului mic, pătratul plantei, interosoşi, lumbricali -grupul anterior al membrelor inferioare – muşchii extensori -grupul medial – muşchii abductori

- grupul posterior – muşchii flexori



Oasele: - scheletul şoldului – oasele bazinului şi femurul - scheletul coapsei - osul femur - scheletul gambei – tibia şi peroneul - scheletul piciorului – oasele tarsului (astragal, calcaneu, scafoid, cuboid, şi 3 cuneiforme) - oasele metatarsului în număr de 5 -falangele (câte 3 pentru fiecare deget şi 2 la haluce)

Articulaţiile: -articulaţia şoldului – coxofemural

-articulaţia genunchiului – femuro-tibială

- femuro-rotuliană

- tibio-peronieră superioară

-articulaţia gleznei şi ale picorului: -astragalocalcaneeană

-mediotarsiană

-intertarsiene

-tarsometatarsiane

-intermetatarsiene

-metatarsofalangeene



Inervaţia:

-plexul lombar inervează muşchiul pectineu croitor şi cvadriceps

-plexul sacral – nervul sceatic, popliteu inervează pipialul anterior, extensorul comun al degetelor, extensorul halucelui, lungulm pero-nier, scurtul peronier şi pediosul

-nervul tibial posterior inervează tricepsul sural, flexorul comun al degetelor, lungul flexor al halucelui, tibialul posterior, abductorul halucelui şi lombricarii



Vascularizaţia:

-Arterele –artera ruşinoasă

-arterele fesiere

-artera obturatoare

-artera femurală

-artera poplitee

-artera tibială

-arterele plantare laterale

-arterele plantare mediale



-Venele –vena cavă inferioară şi afluenţii ei culeg sângele din membrele inferioare. La nivelul picioruli sunt 2 reţele venoase: -reţeau dorsală şi plantară

Din aceste vene se formează: vena safenă mare şi mică.



Membrele superioare:

Oasele –oasele centurii scapulare –claviculă şi scapulă

-scheletul braţului –humerus

-scheletul antebraţului –radius şi cubitus

-scheletul mâinii – carpul –rândul superior

-scafoidul

-semilunarul

-piramidalul

-pisiformul

-rândul inferior

-trapezul

-trapezoidul

-osul mare

-osul cu cârlig

Metacarpul format din 5 oase metacarpiene

-falangele –cu excepţia degetului mare care are câte 2 falange, toate celelalte au câte 3, numite, de sus în jos, falanga proximală, medie şi distală

Muşchii: -centura scapulară

Lateral: -deltoidul şi spina scapului

Ventral: -marele şi micul pectoral

Dorsal: -supraspinosul, infraspinosul, marele rotund, subscapularul



Muşchii braţului: -grupul flexor –brahialul, bicepsul brahial

-grupul extensor: tricepsul brahial, coracobrahial



Muşchii antebraţului: -anterior: rotundul pronator, flexor radial al carpului, muşchiul flexor ulnar, muşchil flexor superficial al degetelor, muşchiul flexor profund al degetelor, muşchiul flexor lung al policelui şi pătratul pronator

-posterior: extensor al degetelor, al degetului mic, extensor lunar al carpului, anconeu, abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui şi lung, extensor al indexului

-lateral: brahioradial, lungul extensor al cal-pului, scurt extensor radial şi supinator

Muşchii mâinii: -muşchii eminenţei tenare –scurt abductor al policelui, opozant scurt flexor al police-lui, muşchii eminenţei hipotenare, palmar scurt, flexor scurt al degetului mic, abductor al degeului mic, opozant al degetului mic

Inervaţia: -nervul subscapular, micul axilar, nervul circumflex, nervul musculocutanat, ramurile nervului suprascapular, nervul radial

Vascularizaţia: -artera cervicală profundă, artera toracică superi-oară, artera toracoarcromială, artera subscapulară, arterele flexe humerale, artera brahială, artera colaterală, artera interosoasă comună, arterele digitale comune şi arterele metacarpiene.
Tehnica masajului

TEHNICA MASAJULUI LA MEMBRELE INFERIOARE

Definiţie: Prin noţiunea de masaj se întelege o serie de manipulatii manuale aplicate sistematic pe suprafata organismului în scop terapeutic sau profilactic

Masajul regiunii fesiere

Masajul regiunii va consta din netezire şi presiuni efectuate cu pulpa degetelor unite, urmat de un masaj vibrator insistent, mai ales în plica fesieră, la nivelul marii scobituri sciatice. Masajul articulaţiei coxofemurale este foarte dificil datorită musculaturii masive care înconjoară articulaţia. Accesul la capsula articulară este posibil numai prin 2 puncte:

La nivelul inserţiei muşchiului croitor, pe partea sa, pătrunde prin

apăsare şi execută mişcări vibratorii;

În trohanter şi tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând

bolnavul să flecteze genunchiul şi să facă abducţie a coapsei. Aici se

poate executa masajul vbrator sau chiar baterea.

După executarea masajului în aceste 2 puncte se execută mişcări pasive şi active în articulaţie: flexie şi extensie a coapsei pe bazin, o abducţie şi adducţie a coapsei, circumducţie şi rotaţie.



Masajul coapsei

Masajul coapsei se începe cu presiunea şi netezirea bimanuală, mai întâi pe faţa anterioară şi apoi pe faţa externă, bolnavul stând în decubit dorsal, apoi pe feţele posteioare interne, bolnavul fiind î decubit ventral.

Se execută aceste mişcări, de netezire cu policele, pe faţa anterioară, iar cu celelalte patru degete pe faţa posterioară a coapsei, începând din dreptul genunchiului, în sus pe baza coapsei.

Urmează frământatul musculaturii coapsei, care se face energic sub toate formele (presiune, cu o mână sau cu ambele mâini, petrisaj, torsiunea musculaturii). La coapsă se aplică mângăluirea şi se fac bateri energice, mai ales la cei obezi, în regiunea laterală a coapsei, pe tensorul faciei lata, de sus în jos.



Masajul articulaţiei genunchiului

Masajul genunchiului se poate efectua cu ambele mâini, cu degetele în regiunea poplitee, în timp ce pulpa degetelor mari masează regiunea pararotuliană. Se începe netezirea cu unul singur, mai întâi fundul de sac superior, apoi pe lângă rotulă spre marginea internă, fricţionăm spaţiul articular, porţiunea ei extermă din nou până la spaţiul popliteu.

Masajul se încheie cu netezirea, urmată de mişcări active şi pasive, flexie şi extensie, apoi pronaţie şi supinaţie.

Masajul gambei

Masajul gambei se va executa anterior cu extensorul comun al degetelor şi extensorul comun al halucelui, la care se face mai întâi netezirea cu o mână (degetul mare) marginea anterioară a tibiei şi pe celelalte margini externe ale gambei.

Netezirea se face de jos în sus, sub formă de pieptene, cu partea dorsală a falangelor, după care urmează frământarea cu toate formele ei.

Grupul peronierilor se masează cu o mână, ca şi grupul anterior, numai că poziţia este cea mai laterală, cu policele care alunecă pe musculatura interioară, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte deget fiind pe musculatura posterioară. După netezire executăm petrisajul şi apoi mângăluirea.



Masajul articulaţiei gleznei

Masajul articulaţiei gleznei se începe cu netezirea, care se poate executa cu ambele mâini, urmată de presiunea pe regiunea perimaleolară, apoi fricţiunea articulaţiei tibiotarsiene.

Fricţiunea se începe la tendonul lui Achile, sub maleola externă, apoi pe faţa dorsală şi din nou către tendonul lui Achile, sub maleola internă.

După masaj executăm mişcări active şi pasive de flexie dorsală şi apoi plantară a piciorului pe gambă, după care facem pronaţie, supinaţie şi circumducţie.



Masajul piciorului propriu zis

Pentru masajul piciorului cea mai indicată poziţie este aceea de decubit dorsal cu genunchii flectaţi. Începem cu netezirea degetelor de jos în sus, urmată de presiuni şi frământări. Se insistă la haluce, la articulaţia metatarsofalangiană. Trecem la masajul feţei dorsale a piciorului, prin neteziri, urmat de o uşoară frământare a fiecărei teci tendinoase în parte, prin mişcări lente laterale ale tendoanelor.

Masajul regiunii dorsale a piciorului este deosebit de eficace în combaterea durerilor acestor regiuni.

Masajul plantei se efectuează prin netezire, fricţiune, în caz de aderenţe şi mai ales baterea, cu partea cubitală a mâinii, cu pumnul sau cu partea dorsală a degetelor.

Kinetoterapia la plantă se face prin flexie dorsală a picioru-lui, flexia plantară, supinaţia şi rotaţia plantară şi circumducţie.

TEHNICA MASAJULUI LA MEMBRELE SUPERIOARE

Masajul umărului

Masajul umărului se execută la bolnavul aşezat. Toate forme-le de masaj sunt aplicabile la regiunea deltoidiană: netezire, apăsare, petrisaj, frământare, vibraţii, fricţiune. Se începe totdeau-na cu netezirea întregii regiuni, apoi a fiecărui muşchi în parte, cu palma mâinii, muşchiul supraspinos, subspinos, urmată de frămân-tarea acestor muşchi , cu două degete (stoarcere) sub formă de geluire, cu rădăcina mâinii sau cu partea cubitală a degetelor. Se trece apoi la frământarea şi netezirea muşchiului pectoral cu 2 degete (stoarcere) sau prin geluire, urmată de batere, ca şi la muşchiul omoplatului.

Regiunea deltoidiană este mai întâi netezită, apoi se trece la frământare. Cel mai frecvent se aplică petrisajul, care interesează nu numai partea cărnoasă a muşchiului, ci şi ţesutul celular subdeltoidian, în care se găsesc bursele seroase, care sunt adesea sediile proceselor inflamatoare cronice sau acute denumite prin termenul de poliartrită scapulohumerală. Petrisajul se face mai mult sub formă de stoarcere transversală. Se poate face şi prin geluire. De asemenea masajul regiunii deltoidiene profunde, poate să îmbrace forma unei mişcări de roată de moară.

Cu palma se execută mişcări circulare sau în spirală, sprijinindu-se cu putere pe promininţa umărului. Palma maseurului şi tegumentul umărului bolnavului sunt întinse, unite şi solidare şi de aceea, faţa profundă a dermului masat este aceea care activează în planurile profunde. Baterea se face cu dosul mâinii sau cu partea cubitală a degetelor. O altă formă de masaj aplicată la umăr este fricţiunea scapulohumerală, acromioclaviculară şi în articulaţia pe care o face omoplatul cu grilajul costal, pe care alunecă.

Fricţiunea se aplică la prima şi cea mai importantă articulaţie, cea scapulohumerală, care este o enartroză ce uneşte capul humeral cu cavitatea glenoidă a scapulei prin intermediul unei capsule în formă de manşon care se insertează în cadrul cavităţii glenoide şi pe gâtul omoplatului, iar în jos, pe gâtul chirurgical al humerusului, la aproximativ 2 cm sub capul humeral. Fricţiunea se începe anterior, bolnavul stând cu braţul, de partea articulaţiei masate, la spate. Se execută fricţiuni orizontale, verticale şi circulare ale scapulei. Se continuă apoi cu partea posterioară, în care scop bolnavul ţine mâna pe umărul din partea opusă. Urmează partea inferioară a capsulei, prin spaţiul auxiliar. Bolnavul îşi asează mâna pe mâna maseorului, care pătrunde cu ambele police în axilă, cu celelalte degete prinzând circular umă-rul. Fricţiunea se continuă în şanţul bicipital, printre cele două porţiuni ale deltoidului. Bolnavul lasă să atârne liber braţul, iar maseurul pătrunde printre cele 2 porţiuni ale deltoidului în şanţul bicipital, unde insistă cu fricţiuni şi eventual vibraţii.

După executarea manevrelor de masaj la umăr se trece la mişcări active şi pasive în articulaţia umărului masat, mişcări care se execută în toate sensurile: flexiune – extensiune, abducţie – adducţie şi rotaţie internă – externă, dacă este nevoie cu ajutorul maseurului



Masajul braţului

Se începe cu netezirea, executată cu o mână, împingând toată masa musculară a tricepsului, degetul mare alunecând prin şanţul bicipital extern, în timp ce mâna cealaltă a maseurului fixează, în uşoară flexiune, antebraţul pe braţ. Urmează netezirea, în acelaşi fel, a regiunii anterioare, bicipitale. Netezirea poate să fie combinată cu vibraţia. Se continuă apoi cu frământatul, care se execută în aceeaşi ordine. Se fac mişcări de netezire, executându-se mişcări de compresiuni şi decompresiuni succesive, de jos în sus. O tehnică care poate să fie aplicată la braţ este masajul ascendent bimanual, care se execută cu ambele mâini aplicate una pe regiunea brahială anterioară (mâna dreaptă), înconjurând braţul cu policele insinuat în şanţurile interstiţiale dintre fasciculele musculare. Ambele mâini exercită simultan presiuni şi fricţiuni ascendente, de la cot la umăr. O altă practică de masaj a braţului este măgăluirea, care constă în îmbrăţişarea maselor musculare între cele 2 palme deschise, cu degetele întinse. Se execută mişcări de rulare, fiecare mână descriind o mişcare în sens invers faţă de cealaltă. Maselor musculare le sunt imprimate mişcări de rotaţie în jurul braţului, care determină o activitate vie a circulaţiei. Se poate aplica şi baterea, fie cu partea cubitală a degetelor, fie cu palma, fie cu dosul pălmii.



Masajul cotului

Masajul cotului se face mai ales în regiunea paraolecraniană. Se începe cu masajul de introducere, care constă în netezirea regiunii cubitale şi a tricepsului. Se face apoi frământarea regiunii descrise, compresiuni cu ambele police în spaţiul paraolecranian. Urmeză fricţiunea capsulei, la început posterior, insinuând unul sau două degete spre interiorul capsulei, concomitent cu vibraţia. Apoi cu ambele police continuăm fricţiunea spre epicondilul şi epitrohlee. Pentru fricţiunea capsulei anterior, bolnavul face fricţi-unea antebraţului pe braţ şi supinaţia antebraţului (care pătrunde în ambele police în plica cotului, printre tendoane şi va fricţiona capsula).

După aceste manevre de masaj se fac mişcări pasive şi active ale circulaţiei cotului, flexie şi extensie, precum şi pronaţie şi supinaţie a mâinii, cu antebraţul în flexiune.

Masajul antebraţului

Masajul antebraţului înepe cu neteziea părţii anterioare, care se poate face cu o singură mână, cu policele, celelalte degete alunecând pe partea posterioară sau cu ambele mâini, efleuraj bimanual. Se procedează cu multă blândeţe, de jos în sus, de la pumn şi plica cotului. Se continuă cu netezirea feţei posterioare a extensorilor, cu o singură mână. Netezirea se poate face şi concomitent pe ambele feţe ale antebraţului, cu ambele mâini.

După netezire se trece la frământat: la început cu grupul fle-xorilor, prin presiuni exercitate cu o mână sau cu ambele mâini dispuse în inel, prin mişcări ascendente. Se fac fac şi mişcări de stoarcere, de sus în jos, pe partea radială, alunecând spre epicondil. Frământarea regiunii posterioare a ambelor antebraţe se face prin presiuni ascendente, cu o mână. Pe antebraţ, atunci când volumul muscular este mare, se poate aplica petrisajul cu două mâini. În plus la antebraţ se pot aplica bateri uşoare, cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii.

Masajul pumnului

Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui, care urmează relieful tendoanelor, de jos în sus.

Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea cu degetul mare, urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene.

Masajul degetol şi pumnilor

Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete, între police şi indexul maseurului; apoi continuând cu pre-siuni, frământare, eventual sub formă de măngăluire, fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene. Totdeauna masajul se execută de la vârful degetelor către rădăcina lor.

Masajul regiunii dorsale a mâinii se începe cu netezirea, începând de la articulaţia metacarpofalangiană şi continuând în sus, precum şi chiar antebraţul. Continuăm cu frământarea muscu-laturii tenare şi hipotenare, prin stoarcere între police şi indexul maseurului. Se trece la masarea spaţiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni în ambe-le diracţii.

Masajul palmei se adresează celor 3 regiuni ale ei: eminenţa tenară, hipotenară şi bureletul digitopalmar.

Masajul eminenţei tenare, formată din muşchi care se inseră pe prima falangă a policelui, se face de către maseur prin presiuni cu degetul mare.

Eminenţa hipotenară, formată din 4 muşchi (palmarul, cuta-nat, adductorul degetului mic, scurtul flexor şi opozantul) se masează ca şi eminenţa tenară.

Se poate aplica şi petrisajul prin ciupire.

Refiunea mijlocie a mâinii, datorită aponevrozei puternice a palmei, fece dificil masajul. Se aplică aici neteziri mai energice şi frământare prin apăsări puternice şi mobilizări ale tendoanelor.



Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie)

Sincineziile de imitaţie în care membrul hemiplegic execută involuntar o mişcare voluntar de membrul sănătos. Acest tip de sincinezii sunt mai rare. Un exemplu este constituit de Raimiste: cerând bolnavului să mai execute o mişcare de adducţie contra rezistentă a coapsei bolnave explicată probabil prin intervenţia ariei motorii ipsilaterale (fibre piramidale neâncrucişate).

Semnul flexiei combinate a coapsei şi a trunchiului (Babin-ski). În momentul în care pacientul încearcă să treacă din decubit dorsal în poziţie aşezată, coapsa se flectează pe bazin, membrul inferior bolnav ridicându-se deasupra planului patului. La membrul sănătos acest fenomen nu se produce din cauza intervenţiei exten-sorilor coapsei care fixează membrul inferior pe pat. De partea hemiplegică, posibilitatea acţiunii concomitente a unor muşchi care aparţin sinergiei de flexie şi altora care aparţin sinergiei de extensie este pierdută.

Cerem bolnavului să flecteze gamba pe coapsă împotri-va unei rezistenţe. Se produce o flexie sincinetică a piciorului pe gambă (fenomenul tibialului anterior, descris de Strumpell).

Bolnavul fiind în picioare, la aplecarea trunchiului înainte se flectază genunchiul sincinetic (semnul Neri).

Când bolnavul ridică la verticală membrul superior de partea hemiplegică, degetele care erau în flexie trec în extensie şi abducţie (Souques).

În momentul când bolnavul strânge un obiect cu mâna paretică se produce o adducţie, flexie şi opoziţie a policelui (Wartenberg).

Flexia activă contra rezistetă a antebraţului paretic provoacă o pronaţie şi flexie a mâinii (semnul pronaţiei a lui Strumpell).

Pacientul aşezat pe o masă cu picioarele atârnând agaţă degetele de la o mână cu degetele de la cealaltă şi exercită o tracţiune puternică prin abducţia braţului. Răspunsul sincinetic constă într-o extensie a gambei de partea paretică (Babinski).

Reflexul extensor cvadrupedal (Brain). În momentul când pacientul se apleacă înainte ca şi cum ar vrea să ia poziţia patru-pedă, se produce o extensie a membrului superior paretic



Gimnastică medicală

Exerciţii C.F.M.

În paraplegie exerciţiile mai importante sunt pentru recupera-reafuncţiunilor grupurilor musculare ale membrelor inferioare, sco-pul final fiind mersul.



  1. Exerciţii efectuate în ortostatism, în care se suportă total greu-tatea corpului.

  2. Se ridică pe vârful ambelor picioare, apoi pe vârful unuia sau altuia din picioare, alternant şi în final pe un singur picior.

  3. Exerciţii pe călcâie.

  4. Exerciţii de derulare a pasului.

Se trece succesiv de la sprijinitul pe vârfuri, la sprijinul pe călcâie şi invers, ţinând picioarele paralele.

  1. exerciţii de echilibru în ortostatism.

Terapia ocupaţională

Este o formă de tratament care foloseşte activităţi şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţi necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţe fizice.

Acest obiectiv se realizează prin 3 modalităţi de acţionare:


  1. Prin adaptarea activităţii individului în aşa fel încât să facă ceea ce îi trebuie să facă cu ceea ce poate cu mijloacele sale. Ex: individul este învăţat să meargă cu cârje, învaţă să-şi pregătească masa cu o singură mână, când cealaltă este paralizată

  2. Prin adaptarea mediului înconjurător la deficitul funcţional al pacientului. Ex: înlocuieşte robinetul de la apă cu o manetă, intră în bloc cu căruciorul pe un plan înclinat.

  3. Adaptarea modului de realizare a unei sarcini cu scop lucra-tiv. Ex: face o activitate care tonifică grupuri de muşchi.

Acţiunile terapiei ocupaţionale sunt întotdeauna subordonate unui obiectiv funcţional lucrativ la care trebuie să ajungă pacientul.

Pe de altă parte, sindromul depresiv şi tendinţa de abandon întâlnită la unii bolnavi cu leziuni cerebrale difuze nu constituie o piedică în calea recuperării, cu condiţia trezirii interesului bolnavu-lui pentru acest gen de tratament.

Reeducarea profesională la care porneşte de la inventarul foarte atent al leziunilor, al funţiilor deficiente, al stării somatice şi psihointelectuale, al condiţiilor sociale şi ale individului. La toate acestea se va adăuga profesiunea anterioară, precum şi aptitudi-nile psiho-fizice şi psiho-tehnice.

Reâncadrarea socială reprezintă procesul prin care se crează invalidului condiţiile necesare pentru ca acesta să profite la maximum de toate beneficiile civilizaţiei şi bunurilor materiale şi spirituale din care face parte.



Reâncadrarea şi readaptarea socială presupun procese de adaptare deosebit de complexe pe care bolnavul trebuie să le abordeze cu un psihic şi cu capacităţi fizice bine puse la punct

Tratament balneologic(ape minerale, namoluri).

Bolnavii beneficiază de cure balneare la Herculane, Victoria, Covasna. Staţiuni: Felix, Baziaş, Eforie Nord, Covasna, Govora, Dorna, Techirghiol.


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©anasahife.org 2016
rəhbərliyinə müraciət